Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Estimări privind evoluția economiei

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 7 la sută, faţă de o creştere de 6 la sută cât estima în primăvară, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat de instituţia financiară internaţională.
Conform noilor prognoze ale FMI, în Uniunea Europeană doar Irlanda (13 la sută), Estonia (8,5 la sută) şi Ungaria (7,6 la sută) vor înregistra în acest an o creştere economică superioară României.
În schimb, pentru 2022, Fondul Monetar Internaţional nu şi-a modificat estimările privind avansul economiei româneşti, lăsându-le la 4,8 la sută. Dincolo de 2022, ritmul de creştere al economiei româneşti va încetini, astfel că, în 2026, potrivit estimărilor FMI, va ajunge la 3,5 la sută.
În ceea ce priveşte inflaţia, FMI şi-a revizuit semnificativ estimările, prognozând că România ar urma să înregistreze o creştere medie anuală a preţurilor de 4,3 la sută în 2021, faţă de un avans de 2,8 la sută cât prognoza în primăvară, pentru ca în 2022 creşterea medie a preţurilor să fie una de 3,4 la sută.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.