Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ușoare aprecieri ale leului

Ședința de luni a fost una pozitivă pentru leu, care s-a apreciat față de principalele valute, excepție făcând francul elvețian.

Cursul monedei unice a scăzut ușor de la 4,9488 la 4,9487 lei, în timp ce tranzacțiile s-au realizat în deja clasicul culoar 4,947 – 4,951 lei.

Marți și miercuri se desfășoară ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane. Investitorii erau prudenți, iar euro a urcat la 1,1586 – 1,1614 dolari, după scăderea de luni până la 1,1545 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,2769 la 4,2650 lei.

Analiștii anticipează din partea Băncii Naționale a Elveției un ritm mai alert de creștere a dobânzii sale de politică monetară comparativ cu unul mai lent din partea BCE. Aceasta a făcut ca moneda elvețiană să atingă un minim de 1,0548 franci/euro, cotație ce nu a mai fost atinsă din mai 2020. O revenire a euro, a făcut ca media francului să crească doar de la 4,6751 la 4,6767 lei.

Măsurile de protecție luate de investitori înainte de ședința de politică monetară a Băncii Angliei care se va desfășura joi, a produs deprecierea cursului lirei sterline de la 5,8372 la 5,8152 lei.

Prețul gramului de aur a crescut ușor de la 245,6884 la 245,8282 lei, după ce uncia a urcat pe piețele specializate la 1.789 – 1.796 dolari.

După mai multe săptămâni de creștere, indicii ROBOR au stagnat marți, cu câteva zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, de la care se așteaptă o majorare a dobânzii cheie de la 1,5 la 2%.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,36%, nivel cu care a fost încheiată luna trecută.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,48% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a stagnat la 2,57%.

Monedele din regiune se apreciau ușor, după ce piețele lor s-au redeschis după minivacanța prilejuită de Sărbătoarea catolică a Tuturor Sfinților. Media monedei poloneze a fost stabilită la 4,6129 zloți/euro, iar a celei maghiare la 360,22 forinți/euro.

Bitcoin continua să recupereze din terenul pierdut săptămâna trecută, iar cotațiile criptomonedei creșteau la 60.700 – 63.600 dolari. La rândul ei, ether urca la 4.290 – 4.480 dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.