Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ajutor pentru producătorii de lapte

* În funcţie de cantitatea de lapte livrată, fermierii pot beneficia de un spijin financiar cuprins între 200 şi 2.000 euro *

Producătorii de lapte mai au la dispoziţie mai puţin de 10 zile pentru a solicita sprijinul financiar destinat deţinătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008 – 2009, în cadrul celei de-a doua etape de depunere a cererilor.

Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, producătorii de lapte trebuie să depună, personal sau prin poştă, până pe 14 iunie, o cerere la Centrul Judeţean APIA Galaţi şi să îndeplinească cerinţele legale (HG nr.498/2010, care modifică HG nr.365/2010).

„În funcţie de cantitatea de lapte livrată în anul de cotă 2008-2009, producătorul poate să beneficieze de un sprijin financiar de 200 euro (pentru o cantitate de lapte cuprinsă între 10 tone şi 20 tone), de 2.000 euro (pentru o cantitate de cel puţin 200 tone şi cel mult 500 tone) sau de 1.200 euro (pentru livrări mai mari de 500 tone)”.

„Pentru producătorii care au livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 20 tone şi 200 tone, valoarea sprijinului financiar se calculează pe baza cotei individuale de livrări realizată efectiv la data de 31 martie 2009 şi a coeficientului mediu de calcul”, se arată într-un comunicat de presă al APIA Galaţi.

La nivel naţional, pentru derularea măsurilor de sprijinire a pieţei în sectorul laptelui şi produselor lactate, România beneficiază de fonduri europene în valoare de 5 milioane euro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.