Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Schimbările climatice afectează și sistemul financiar-bancar

Banca Naţională a României a înfiinţat o structură internă, Biroul de Sustenabilitate şi Economie Verde, în vederea explorării în continuare a implicaţiilor schimbărilor climatice în sectorul bancar românesc, informează instituția.
Prin intermediul acestei structuri, Banca Naţională a României se angajează să comunice cu entităţile din aria sa de competenţă cu privire la recomandările pentru o abordare prudentă a riscului climatic. Recomandările ar trebui să acopere cel puţin următoarele domenii: guvernanţă, strategie, gestionarea riscurilor, analiza scenariilor şi testarea la stres şi transparenţă.
BNR se angajează să efectueze o analiză a oportunităţii de a relaxa cerinţele prudenţiale pentru finanţarea verde, în conformitate cu eforturile similare şi cu cadrul de reglementare la nivelul Uniunii Europene, în vederea promovării acestei categorii de împrumuturi, fără a afecta stabilitatea financiară.
De asemenea, se angajează să construiască un tablou pentru monitorizarea riscurilor asupra sectorului bancar generate de schimbările climatice, care ar trebui să fie actualizat şi diseminat periodic, precum şi să efectueze anual exerciţii de testare la stres privind problematica riscurilor climatice în sectorul bancar şi să publice rezultatele acestora.
Nu în ultimul rând, instituţia se angajează să introducă, în Centrala Riscului de Credit din cadrul Băncii Naţionale a României, informaţiile relevante privind împrumuturile verzi, plecând de la taxonomia europeană.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.