Euro a atins minimul ultimelor patru luni
Leul a profitat de reducerea aversiunii față de risc manifestată pe piețele internaționalul și şi-a continuat evoluția apreciativă față de euro. Media monedei unice a scăzut de la 4,9474 la 4,9464 lei, minim al ultimelor aproape patru luni. Transferurile se realizau în culoarul 4,946 – 4,95 lei.
Dobânzile interbancare și-au întrerupt marți tendința ascendentă, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut ușor, de la 3,02 la 3,01%.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,14%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a coborât de la 3,24 la 3,23%
În așteptarea publicării datelor privind șomajul din Statele Unite, moneda americană a crescut faţă de un coş de valute importante. De la 1,1381 dolari, în ședința de luni, euro s-a depreciat la 1,1310 dolari, astfel că media monedei americane a crescut de la 4,3559 la 4,3779 lei.
Media francului elvețian a coborât de la 4,7725 la 4,7720 lei.
Lira sterlină a profitat de majorarea apetitului pentru risc și a crescut la 1,1968 euro, maxim al ultimelor 22 de luni, iar media a urcat de la 5,8856 la 5,9153 lei.
Atenuarea temerilor legate de varianta Omicron a Covid-19, care nu a impus încă restricții sanitare majore, și aprecierea monedei americane au provocat scăderea metalului galben la 1.799 – 1.808 dolari, valori mai mici cu circa 3,6% comparativ cu sfârșitul lui 2020. În piața locală, prețul gramului de aur a scăzut de la 255,7583 la 254,2395 lei.
O parte dintre analiștii specializați anticipează o scădere a unciei spre 1.650 dolari în cursul acestui an. Prognoza are în vedere înăsprirea politicii monetare a Rezervei Federale americane, care are scopul de a readuce inflația către ținta de 2 – 2,5%. Aceasta va avea ca efect creșterea cererii de monedă americană.
În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 365,44 forinți/euro, iar a celei poloneze la 4,5737 zloți/euro.
Bitcoin a atins un minim de 45.976 dolari, aproape de cel atins la sfârșitul anului trecut. Ether a scăzut la 3.690 dolari, comparativ cu 3.590 dolari, valoare înregistrată joia trecută.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.