Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Facturile la energie ne "costă" locuri de muncă

Peste 34 la sută dintre întreprinzători spun că reduc numărul de angajaţi, ca urmare a creşterii facturilor la electricitate şi gaze, iar 8 la sută îşi închid firma, arată un sondaj realizat de Consiliul Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), din care face parte și Patronatul IMM-urilor Galați.
Astfel, jumătate dintre antreprenori au arătat că factura lor la electricitate a crescut cu 50 la sută, o treime dintre ei spun că factura s-a dublat şi 15 la sută au arătat că a crescut cu 200 la sută şi peste. De asemenea, 0,41 la sută au răspuns că factura nu a crescut sau a rămas la fel.
În ceea ce priveşte facturile la gaze, 37 la sută dintre antreprenorii chestionaţi au răspuns că valoarea facturii a fost cu 50 la sută mai mare, 29 la sută au spus că factura s-a dublat şi aproape 20 la sută au arătat că a crescut cu 200 la sută şi peste. 5,4 la sută au precizat că factura la gaze nu a crescut sau a rămas la fel.
În opinia patronatelor, o soluție pentru diminuarea efectelor creșterilor de prețuri în energie ar fi includerea unor categorii de IMM-uri în categoria consumatorilor vulnerabili.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.