Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Credite mai scumpe

Gălățenii vor plăti mai mult pentru împrumuturile contractate, în condițiile în care indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 4,55 la sută pe an, de la 4,53 la sută pe an, conform datelor BNR. Un nivel similar al ROBOR a fost consemnat în 29 iulie 2013. La începutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19 la sută pe an, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98 la sută.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 4,65 la sută pe an, de la 4,64 la sută pe an în şedinţa de marţi, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 4,72 la sută pe an, de la 4,69 la sută pe an, anterior.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,17 la sută pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,08 la sută. În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.