Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Independență energetică și controlul inflației

Șase din zece întreprinzători români mizează pe necesitatea intervenţiei statului asupra pieţelor economice, în această perioadă, în domeniile-cheie, de securitate economică, potrivit sondajului CNIPMMR, din care face parte și Patronatul IMM-urilor Galați, privind efectele scumpirilor și ale războiului din Ucraina asupra mediului de afaceri.
Astfel, principalele măsuri directe care trebuie abordate de stat, conform nevoilor antreprenorilor, sunt pentru 7 din 10 necesitatea dezvoltării independenţei energetice - conceptul de "prosumer" (atât consumator de energie, cât și producător - n.r.), investiţii în dezvoltare şi capacitatea de producţie, fonduri pentru start-up-uri şi alocări europene sau naţionale pentru susţinerea resurselor umane.
Pe ceea ce înseamnă măsuri indirecte din partea autorităţilor statului, sondajul evidenţiază combaterea creşterii ratei de inflaţie, investiţii publice (pentru 6 din 10 întreprinzători), stimularea pieţelor afectate semnificativ de control (5 din 10) şi garanţii de stat pentru împrumuturi (4 din 10).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.