BNR a majorat dobânda de referință la 3%
Marți s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, în care s-a decis, în linie cu anticipările pieței, majorarea dobânzii de referință de la 2,5 la 3%.
În comunicatul de presă care a urmat ședinței de politică monetară, se arată că deciziile urmăresc ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, precum și stimularea economisirii prin creșterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflației, în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală”.
Scăderea cotațiilor la care erau realizate tranzacțiile la 4,941 – 4,946 lei/euro a provocat scăderea cursului monedei unice de la 4,9437 la 4,9431 lei.
„Cursul de schimb leu/euro a cunoscut o ajustare ascendentă, mult mai modestă totuși decât cele evidențiate în regiune, și succedată de o cvasi-stabilizare pe noul palier, în contextul acțiunilor BNR în sfera gestionării lichidității, dar și pe fondul relativei calmări ulterioare a volatilității pe piața financiară internațională, inclusiv sub influența inițierii de către Fed a ciclului de creștere a ratei dobânzii reprezentative”, se arată în comunicatul BNR.
Piața monetară a fost calmă, în așteptarea deciziei BNR. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat marți de la 4,61 la 4,62%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 4,70%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, s-a oprit la valoarea stabilită miercurea trecută de 4,73%.
Euro se deprecia față de principalele valute, în condițiile în care politica monetare a BCE a rămas cea mai acomodativă, chiar dacă inflația din zona euro a atins în martie un maxim istoric de 7,5%.
Perspectiva ca economia zonei euro să cunoască o scădere majoră ca urmare a sancțiunilor impuse Rusiei au făcut ca moneda unică să scadă la 1,0956 – 1,0989 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,4875 la 4,5019 lei.
Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,013 – 1,017 franci/euro ceea ce a făcut ca media să urce de la 4,8389 la 4,8674 lei.
Cursul lirei sterline a crescut de la 5,8850 la 5,9149 lei
Aprecierea monedei americane și stabilizarea cotațiilor la 1.925 – 1.933 dolari/uncie au provocat creșterea prețului gramului de aur de la 278,1553 la 279,4986 lei.
În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,6317 zloți/euro, iar a celei maghiare s-a depreciat la 370,49 forinți/euro.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.