Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dificultățile economice au dus la creșterea numărului de insolvențe

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut, la nivel național, cu 22,24 la sută în primele două luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 962 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și Galațiul, în primele două luni ale acestui an au fost înregistrate 119 insolvențe, comparativ cu 76 de insolvențe, în aceeași perioadă a anului trecut.
Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv, 169, în creştere cu 1,20 la sută faţă de ianuarie - februarie 2021, când au fost consemnate 167 de insolvenţe. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 76 de insolvenţe (plus 2,70 la sută), Timiş - 56 (plus 64,71 la sută) şi Cluj - 50 (minus 35,9 la sută).
În județul Galați, în primele două luni din 2022, au fost înregistrate 28 de insolvențe, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut.
În celelalte județe din Regiunea Sud-Est, au fost consemnate 35 de insolvențe în Constanța (+59,09 la sută), 19 insolvențe în Brăila (+18,75 la sută), 16 insolvențe în Vrancea (+100 la sută), 15 insolvențe în Buzău (+87,5 la sută) și șase insolvențe în Tulcea (-25 la sută).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.