Primele de Paște, criteriu în căutarea unui loc de muncă
Aproximativ 55 la sută dintre angajaţi se aşteaptă să primească o primă de Paşte de la angajator şi aproape jumătate dintre ei speră să fie în bani, conform unui sondaj realizat de BestJobs. Pentru un angajat din cinci, prima este esenţială pentru cumpărăturile pascale.
"Spre deosebire de ultimii doi ani, angajaţii sunt liberi anul acesta să îşi facă planuri cu ocazia sărbătorilor de Paşte, în contextul ridicării restricţiilor anti-COVID. Provocarea de anul acesta este însă ridicată de bugetul alocat pentru cumpărăturile pascale, care este în scădere faţă de anul trecut şi se bazează parţial pe prima de la angajator", arată studiul.
Conform cercetării, 47 la sută dintre intervievaţi speră ca prima de Paşte să fie sub formă de bani. Totodată, alţi 10 la sută se aşteaptă să primească tichete/ vouchere cadou, iar 4 la sută - coşuri cu produse de sezon.
"Bonusurile şi primele de sărbători au ajuns să fie tot mai importante pentru angajaţi", susţin autorii sondajului.
Astfel, 63 la sută dintre respondenţi au spus că acordarea de bonusuri şi prime cu ocazia sărbătorilor reprezintă un criteriu esenţial pentru ei atunci când aleg un angajator.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.