Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un plan al Comisiei Europene aruncă în aer piața construcțiilor. Se scumpesc locuinţele noi

Locuințele noi s-ar putea scumpi destul de mult ca urmare a unei inițiative a Comisiei Europene. Conform unui plan care își propune să reducă consumul de energie produsă din combustibili folsili, toate clădirile care vor fi construite în viitor ar putea fi dotate cu panouri solare fotovoltaice.

O decizie în acest sens este prezentată într-un plan inițiat de Comisia Europeană, în vederea dezvoltării surselor de energie regenerabilă. Toate clădirile noi din Uniunea Europeană ar putea fi prevăzute cu panouri solare pe acoperişuri, informează Financial Times. O astfel de măsură face parte din planurile Comisiei Europene de a reduce dependența de gazele rusești și de a promova sursele de energie regenerabilă. Executivul comunitar și-a propus ca jumătate din energia consumată la nivelul Uniunii Europene până în 2030 să provină din surse regenerabile. Un astfel de obiectiv presupune dublarea capacităților de producere a energiei regenerabile existente în prezent. Iar costurile totale s-ar putea duce undeva la câteva sute de miliarde de euro.

Pe de altă parte, aceste costuri ar urma să fie compensate de economii anuale de 84 de miliarde de euro. Sunt sume care vor proveni din reducerea importurilor de combustibili fosili, după cum estimează un plan elaborate la Bruxelles. Documentul a fost consultat de jurnaliștii Financial Times care au dat publicității câteva dintre directivele principale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.