Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lipsa reformelor poate afecta sistemul financiar românesc

Joi, leul a depășit cu bine creșterea aversiunii față de risc care a provocat deprecierea altor monede din regiune. Piața monetară era mult mai stabilă față de evoluțiile din urmă cu două – trei săptămâni, chiar dacă indicii ROBOR rămân la valori care au mai fost atinse în decembrie 2012.

BNR a publicat miercuri prima ediție din acest an a raportului asupra stabilității financiare. Acesta semnalizează intensificarea factorilor de risc sistemic sever la nivel mondial, provocate de criza energetică, războiul din Ucraina și pandemia de Covid-19, la care se adaugă dezechilibrele macroeconomice locale. Întârzierea reformelor și absorbția întârziată a fondurilor europene, dar și riscul de nerambursare a creditelor de către sectorul privat, reprezintă alți factori care pot periclita stabilitatea financiară.

În piața valutară au reapărut semne care indică o posibilă intervenție a băncii centrale cu scopul de a proteja leul, în condițiile reducerii apetitului pentru active considerate riscante.

Cursul euro a scăzut minim, de la 4,9469 la 4,9464 lei. Tranzacțiile s-au realizat între 4,944 lei, minim atins în jurul orelor 12:00, după atingerea unui maxim de 4,951 lei.

În așteptarea ședinței de politică monetară a BNR din 6 iulie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la nivelul stabilit luni de 6,18%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,33% la 6,32%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 6,52%, valoare stabilită în ședința precedentă.

Declarația dată de Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale, în fața comisiei specializate a Congresului SUA, conform căreia instituția pe care o conduce este decisă să reducă inflaţia, a stabilizat perechea euro/dolar în culoarul 1,0483 – 1,0581, iar media monedei americane a urcat ușor de la 4,7042 la 4,7068 lei. Atrage atenția afirmația șefului Fed că înăsprirea politicii monetare va face dificilă ocolirea recesiunii.

Cursul francului elvețian a alunecat de la 4,8726 la 4,8702 lei, iar cel al lirei sterline de la 4,7556 la 4,7466 lei.

Metalul galben fluctua între 1.825 și 1.838 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a urcat de la 276,4848 la 277,1701 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,6590 la 4,7097 zloți/euro, iar a celei maghiare de la 395,46 la 399,58 forinți/euro, aproape de recordul de 400,21, atins luni.

Piața criptomonedelor a cunoscut scăderi semnificative în ultimele săptămâni, odată cu creşterea dobânzilor de către Rezerva Federală şi a pierderilor de 60 de miliarde de dolari apărute după prăbuşirea „monedei stabile” TerraUSD.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.