Două focare de pestă porcină, stinse în județ
Nouă focare de pestă porcină africană mai sunt active în România, după ce, în ultima săptămână, au fost stinse cinci, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, de vineri, 24 iunie. În total, sunt afectate 80 de porcine.
În intervalul 16-23 iunie, a fost înregistrat un focar nou de pestă, în judeţul Bihor, însă au fost stinse cinci focare în judeţele Buzău, Dâmboviţa, Gorj (câte un focar) şi Galaţi (două).
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 6.713 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile de PPA la mistreţi se sting după cel puţin doi ani de la apariţia lor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.