Aproape toți banii se duc pe casă, masă și impozite
Cheltuielile totale ale populaţiei au reprezentat 85,5 la sută din nivelul veniturilor, în primul trimestru al acestui an, cea mai mică pondere fiind destinată investiţiilor (doar 0,2 la sută), potrivit INS. Conform statisticii oficiale, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în perioada analizată, în termeni nominali, 6.227 de lei/gospodărie şi 2.476 lei/persoană.
Destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, taxe și impozite, precum şi pentru acoperirea unor nevoi legate de gospodărie.
Investițiile sunt dirijate în special spre achiziția de locuințe și terenuri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.