Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 3.500 de legumicultori gălățeni, în Programul ”Tomata”

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a primit de la alte zece judeţe deconturi în vederea efectuării plăţilor pentru beneficiarii Programului Tomata, informează instituţia printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, faţă de săptămâna trecută, numărul cererilor transmise pentru decontare a crescut considerabil, astfel că s-au primit cereri pentru 4.388 de beneficiari, în valoare de 66,26 milioane de lei.
"Cele 10 judeţe care au trimis deconturile la MADR în vederea efectuării plăţilor sunt: Alba, Argeş, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Mureş, Neamţ, Vâlcea, Vrancea, Ilfov. Cele mai multe cereri au fost înregistrate pentru judeţele Galaţi (3.551 solicitanţi) şi Ilfov (255 solicitanţi)", se arată în documentul citat.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a subliniat, în context, că situaţia plăţilor este dinamică, iar pe măsură ce se vor primi dosarele aferente celorlalte judeţe, MADR va achita cererile de plată şi pentru restul legumicultorilor înscrişi în Program.
MADR a alocat în acest an 225 de milioane de lei pentru susţinerea producţiei de tomate şi legume în spaţii protejate, respectiv ardei gras, ardei kapia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde. Programul denumit generic "Tomata" este împărţit în două cicluri de producţie, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri. Valoarea sprijinului total este de 4.000 de euro/beneficiar, iar producţiile minime necesare trebuie să fie de 3.000 de kilograme pe 1.000 de metri pătraţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.