Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Văpaia de la muncă

În zilele în care temperaturile au luat-o razna, inspectorii de muncă au verificat 40 de societăţi gălăţene la care lucrează 2.928 de oameni, majoritatea în domeniul construcţiilor.

Concluziile inspectorilor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi sunt că, în linii mari, legislaţia care face referire la lucrul la temperaturi extreme este respectată de către întreprinzătorii din judeţul nostru.

Dintre toţi cei controlaţi s-au descoperit nereguli referitoare la oferirea apei minerale muncitorilor care lucrau la exterior doar în cinci cazuri, iar în aceste situaţii angajatorii s-au conformat rapid, după cum a precizat reprezentantul ITM Galaţi, Viorel Dumitiru.

„Cinci dintre angajatori nu respectau prevederile legale referitoare la oferirea apei minerale pentru muncitorii care lucrau la exterior. În urma controlului a fost depistat un caz în care anumite documente medicale obligatorii erau expirate, caz în care a fost aplicată şi o sancţiune”.

„Controlul a vizat în special şantierele, unde se lucrează în aer liber, dar şi puncte de comerţ stradal, unităţi din industria textilă şi activităţi din zona portuară”, ne-a declarat Viorel Dumtiru, inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi.

Potrivit spuselor acestuia, marii angajatori verificaţi sunt cei care au respectat prevederile legale legate de munca în condiţii de temperaturi ridicate, neregulile fiind sesizate în cazul societăţilor mici, cu un număr redus de angajaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.