Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Leul s-a apreciat față de principalele valute

După două ședințe peste pragul de 4,94 lei, cursul euro a coborât marți de la 4,9417 la 4,9253 lei. Creșterea ofertei comerciale a împins în joc cotațiile euro până la un minim de 4,919 lei, după o deschidere la 4,942 lei. Dobânzile interbancare aveau o evoluție stabilă, însă ele ar putea crește înainte de data de 25 ale lunii, zi în care companiile își achită taxele și impozitele la bugetul de stat. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,91 la 7,90%, minim care nu a mai fost atins din septembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut marginal, de la 8,08 la 8,09%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 8,30 la 8,28%. După scăderea puternică de luni, provocată de posibila încetinire a economiei chineze, în condițiile în care se anticipează reintroducerea unor măsuri de protecție aspre, euro se stabiliza la 1,0239 – 1,0291 dolari. Aceasta a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,8287 la 4,7918 lei. Cursul francului elvețian a coborât la 5,0192 lei, iar cel al lirei sterline la 5,6838 lei. Prețul gramului de aur a scăzut la 269,1826 lei, în timp ce uncia fluctua în culoarul 1.741 – 1.749 dolari, valori apropiate de cele de luni. În regiune, media monedei maghiare se aprecia la 408,51 forinți/euro, iar cea a monedei poloneze se deprecia ușor la 4,7075 zloți/euro. Investitorii din piața cripto se tem că falimentul platformei de tranzacționare FTX va deveni contagios, motiv pentru care și-au restrâns plasamentele în astfel de active. Marți, bitcoin fluctua între 15.604 și 16.187 dolari, valori apropiate de cele de la începutul săptămânii, iar ether se tranzacționa culoarul 1.077 – 1.133 dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.