Datoria externă a crescut cu 10 miliarde de euro
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5 miliarde de euro, în perioada ianuarie - martie 2023, în scădere comparativ cu 5,43 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate luni.
În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 150 milioane de euro în primul trimestru din 2023, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 578 milioane de euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 148 milioane de euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 155 milioane de euro, precizează banca centrală.
Datoria externă totală a crescut cu 10,16 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 107,27 miliarde de euro la 31 martie 2023 (69,3 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,8 la sută faţă de 31 decembrie 2022. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 47,45 miliarde de euro (30,7 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,3 la sută faţă de 31 decembrie 2022.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.