Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dolarul și francul elvețian au crescut cu câte doi bani

Moneda națională a avut, joi, o evoluție ușor apreciativă față de cea unică, dar s-a depreciat față de celelalte valute majore
Leul a reușit să evite deprecierea marginală pe care au cunoscut-o alte monede din regiune față de euro, care, la rândul ei, a pierdut teren în fața dolarului și a atins minimul ultimelor aproape două luni.
Media monedei unice a coborât ușor, de la 4,9354 la 4,9345 lei. Piața valutară s-a deschis la un maxim de 4,937 lei, iar la jumătatea ședinței, înainte de anunțarea mediei, cotația a coborât la 4,933 lei, semn al unei posibile intervenții din partea băncii centrale.
Dobânzile interbancare au cunoscut ușoare modificări, dar se mențin la minimul ultimului an și două luni. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,49 la 6,50%, iar cel la 12 luni, de la 6,65 la 6,66%.
Recesiune în Țările de Jos
Intrarea în recesiune a economiei Țărilor de Jos, după ce aceasta a scăzut cu 0,3% în al doilea trimestru, după un declin de 0,4% în primele trei luni ale acestui an, în timp ce economia chineză dă, la rândul ei, semne de slăbiciune, în situația în care un fond financiar care gestionează peste 138 miliarde de dolari este pe cale să dea faliment, sunt evenimente care au majorat cererea de monedă americană, considerată drept "refugiu" în perioadele tensionate. Euro s-a depreciat la 1,0861 - 1,0891 dolari, iar cursul monedei americane s-a apreciat de la 4,5190 la 4,5398 lei.
Performanța monedei unice a fost afectată și în cazul francului elvețian și al lirei sterline, ale căror medii au crescut la 5,1635 lei, respectiv, 5,7720 lei.
Deprecierea metalului galben la 1.891 - 1.899 dolari/uncie a provocat scăderea prețului gramului de aur la 276,6033 lei.
În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 387,65 forinți/euro, iar a celei poloneze la 4,4681 zloți/euro.
Aprecierea monedei americane a depreciat bitcoin la 28.349 - 28.751 dolari, în timp ce ether a scăzut la 1.782 - 1.809 dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Suntem pregătiți pentru o depreciere a leului, pe fondul recesiuni ? Joi, 17 August 2023 14:58 109.166.132.*** Link la comentariu

Cum ar veni, ar rezulta, ca leului nostru să-i vină rândul la depreciere, BNR, nu mai rezistă să susțină leul, BNR a ajuns la fundul sacului.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.