Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A opta zi consecutivă de creștere a euro

Evoluția descendentă a leului a continuat şi marți, în a opta ședință consecutivă de creștere a monedei unice

Scăderea poate fi pusă pe seama ieșirilor de capital străin care se îndreaptă acum către plasamentele în moneda americană, considerată drept "refugiu", dar și a posibilității ca BNR să fi lăsat piața mai "liberă", în condițiile în care bugetul de stat a devenit un "șvaițer".
În scopul de a petici găurile bugetare, România a revenit pe piețele financiare internaționale. Conform unei analize a Băncii Transilvania, Ministerul de Finanțe a atras 1,75 miliarde euro printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența la 10 ani și alte 1,5 miliarde euro prin titluri de stat scadente în 2028. Interesul a fost ridicat, volumul subscrierilor depășind 7,5 miliarde euro.
Piața monetară a fost calmă. Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, stagnează de mai mult de o lună la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit luna aceasta la 6,50%, iar cel la 12 luni a revenit de la 6,64 la 6,63%.

Moneda unică s-a depreciat faţă de dolar

În așteptarea datelor referitoare la inflația din Statele Unite, euro s-a depreciat, după o creștere la 1,0768 dolari, la 1,0712 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a urcat de la 4,6290 la 4,6335 lei. Scăderea poate fi pusă și pe seama revizuirii în jos de către Comisia Europeană a previziunilor referitoare la evoluția PIB-ului zonei euro: de la 1,1% la 0,8% în 2023, respectiv de la 1,6% la 1,3% anul viitor.
Creșterea șomajului din Marea Britanie în august la 4,3% a depreciat lira sterlină față de euro, astfel că media ei a scăzut la 5,7799 lei. În schimb, cursul francului elvețian a urcat la 5,1958 lei.
Deprecierea metalului galben la 1.910-1.925 dolari/uncie, a provocat scăderea prețului gramului de aur la 285,9283 lei.
Decizia luată de Banca Națională a Poloniei de a reduce dobânda de referință a continuat să pună presiune pe zlot, care s-a depreciat la 4,6836 unități/euro. La rândul ei, media monedei maghiare a slăbit la 386,35 forinți/euro.
După o scădere la 25.113 dolari, bitcoin a crescut marți la 26.253 dolari. O evoluție asemănătoare a avut și ether, care a urcat de la 1.549 la 1.617 dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.