Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Siderurgiștii gălățenii, consultați cu privire la strategia industrială

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a publicat în dezbatere publică Proiectul Strategiei Industriale a României, pentru perioada 2023 - 2027, potrivit unui comunicat al instituției. În elaborarea documentului, MEAT s-a consultat principalele organizații și întreprinderi din zona industrială din țară, printre care se număr și combinatul siderurgic Liberty Galați.

"Documentul programatic are dublu scop, respectiv definirea viziunii naţionale asupra politicii industriale, prin raportare la contextul european şi internaţional şi propunerea de intervenţii de sprijin pentru sectorul industrial, ca urmare a procesului de adaptare al acestuia la dubla tranziţie, digitală şi verde", se menţionează în comunicat.

Totodată, planul de acţiune al strategiei propune priorităţi şi acţiuni care să răspundă schimbărilor structurale din domenii precum: tehnologii avansate, inteligenţă artificială sau industrie 4.0. Prin urmare, Strategia industrială a României reuneşte măsurile şi răspunsurile pe care autorităţile cu responsabilităţi şi atribuţii cu impact asupra industriei naţionale le pot adopta pentru a răspunde ameninţărilor sau oportunităţilor identificate în document.

Prin această strategie, MEAT trebuie să ghideze transformarea industriei României în următorii 5 ani printr-un proces de retehnologizare, adaptare la procesele de digitalizare şi de tranziţie la o economie verde şi sustenabilă.

Scopul strategiei este cel de dezvoltare a unui sistem industrial eficient, competitiv şi orientat spre viitor, prin retehnologizare şi inovaţie, contribuind astfel la dezvoltarea economică şi prosperitatea ţării.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Ion Sâmbătă, 30 Decembrie 2023 17:30 109.166.136.*** Link la comentariu

Sper că "strategia" industrială a țării nu este similară cu cea a Liberty Galați. Nu de alta dar tot citesc că "strategia" Liberty duce încet încet spre insolvență.

postat de marr Sâmbătă, 30 Decembrie 2023 20:18 86.124.203.*** Link la comentariu

Dialoguri si Monologuri ...ca oricum Politicul(in realitate) nu da 2 bani pe parerea organizatiilor-intreprinderilor ...si alti cetateni . Ce industrie mai are el sa Planifice Ceva ...ii face planu' la Privat ? Iesiri in fata la 'poza'/can-can'uri cu un Clar IZ ELECTORAL .

postat de CSG Luni, 1 Ianuarie 2024 14:25 84.117.46.*** Link la comentariu

Combinatul nu trebuie sa se inchida altfel moare tot orasul si mii de firme se inchid si tinerii vor pleca din oras si moartea se va alege de oras!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.