Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Firme gălăţene de top

Premiile Speciale ale topului IMM-urilor acordate de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR)  firmelor gălăţene au făcut obiectul unei mini-festivităţi desfăşurate, ieri, în foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

În deschiderea evenimentului, vicepreşedintele CNIPMMR, Marian Filimon, a ţinut să înmâneze două trofee firmelor care au avut la nivel naţional rezultate foarte bune şi care, dintr-un motiv sau altul, nu şi le-au ridicat la festivitatea de premiere ţinută pe 5 noiembrie, la Bucureşti.

Astfel, firmei Arcada Company i-a revenit trofeul pentru locul doi ocupat la categoria topului general al întreprinderilor mijlocii, în timp ce IFN Total Finance a reuşit să câştige un Premiu de Excelenţă în Afaceri.

Premiile speciale, răsplătite cu diplome, au fost următoarele: „Crearea unui mare număr de locuri de muncă în plan local” – Cătălin Alexandrescu (SC Alex&Comp SRL), „Dinamica deosebită a dezvoltării” –  Alexandru Dudu (SC Paneurogal SRL);

„Tineri întreprinzători cu rezultate deosebite” – Dumitrel David (SC Euroter Distribution SRL), „Femei manager cu rezultate deosebite” – Alina Comşa Durbacă (SC TQ Consultanţă şi Recrutare SRL), „Promovarea de noi tehnologii” – Adrian Comănescu (SC Alt Factor SRL);

„Calitatea produselor şi serviciilor conform normelor ISO” – Giorgică Ignat (SC Giramet SRL), „Volum ridicat la export” – Jenica State (SC Retec SA), „Realizarea unui număr mare de obiective de investiţii în plan local” – Cornel Istrate (SC Vega *93 SRL);

„Sponsorizarea Structurilor CNIPMMR” - BRD -  Group Societe Generale Sucursala Galaţi, „Promovarea în mass-media a CNIPMMR” – Magda Condos (Monitorul de Galaţi). 

Cu ocazia festivităţii, vicepreşedintele CNIPMMR, Marian Filimon, a prezentat şi rezoluţia adoptată la Bucureşti, pe 5 noiembrie, la a VIII-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România.

În urma consultării celor mai performante dintre IMM-uri s-au evidenţiat cinci priorităţi pentru mediul de afaceri: stimularea investiţiilor; simplificarea procedurilor şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene; reducerea fiscalităţii; creşterea accesului IMM-urilor la finanţare; eliminarea arieratelor şi combaterea plăţilor întârziate ale autorităţilor de stat către societăţile comerciale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.