Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Euro este stabil, chiar dacă România este lider la inflație în UE

Calmul temporar existent între atacul Iranului asupra statului evreu și momentul în care Israelul va răspunde cu aceeași monedă a redus aversiunea față de risc, dar și prețul petrolului. Cursul euro a scăzut miercuri de la 4,9763 la 4,9754 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au înghesuit în culoarul 4,975 – 4,976 lei.

Evoluția leului nu a fost influențată de anunțul făcut de Eurostat. Conform biroului european de statistică, România a avut în luna martie cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, de 6,7%, față de media la nivelul U.E. de 2,6%. În acest context, atrag atenția declarațiile unui membru al CA al BNR. În privința unei prime reduceri a dobânzii de referință, Cristian Popa a afirmat într-un interviu că sunt necesare „cel puţin două luni consecutive de progrese substanţiale în ceea ce priveşte dezinflaţia, înainte de a putea să începem relaxarea (…) La acest moment, nu este deloc clar dacă condiţiile vor permite începutul procesului de normalizare în luna mai”.

Popa a precizat de asemenea că politica monetară a BNR este influențată de „politica fiscală, politica veniturilor şi evoluţiile de pe piaţa muncii” și acestea vor ridica provocări importante în perioada următoare. BNR continuă să informeze că „nu s-au înregistrat tranzacții pe piața monetară interbancară”, fapt care se reflectă în faptul că indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 6,07%, iar cel la 12 luni, la 6,08%.

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) reglementat de OUG 19/2019 se situează până la sfârșitul lunii iunie la 5,90%/an. Euro se aprecia ușor la 1,0606 - 1,0650 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,6818 lei, maximul ultimelor aproape 6 luni, la 4,6739 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 5,1289 la 5,1301 lei, profitând de statul de „monedă refugiu”. Media lirei sterline a urcat marginal, la 5,8294 lei. Aprecierea metalului galben la 2.372,20 - 2.394,80 dolari/uncie a ridicat prețul gramului de aur la 359,4100 lei, aproape de maximul istoric de 359,6861 lei, atins vinerea trecută.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit marginal, la 393,4 forinți/euro, în schimb a celei poloneze s-a depreciat la 4,3353 zloți/euro. Volatilitatea bitcoin s-a redus la 62.132 – 64.481 dolari, iar a ethereum la 3.017 – 3.122 dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ion Vineri, 19 Aprilie 2024 13:59 86.126.113.*** Link la comentariu

Nu cred ca vom mai vedea noi ca romani moneda Euro in loc de leu. Avand in vedere ca institutiile statului prefera sa printeze bani in prostie in loc sa stopeze aceasta printare si implicit inflatia.... Este clar ca nu se vrea euro pentru ca asa nu pot ei sa controleze printarea https://curbnr.ro

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.