Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aurul a atins un nou maxim istoric

Prețul gramului de aur a urcat miercuri la maximul istoric de 361,0678 lei, după ce metalul galben a atins, după două luni, un nou record de 2.482,80 dolari/uncie.
Creșterea se datorează comentariilor făcute la începutul acestei săptămâni de președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, care a afirmat că inflaţia din Statele Unite se apropie de ţinta de 2%, ceea a înmulțit pariurile pe o serie de scăderi în acest an a dobânzii de referință, care stagnează de un an la 5,25 - 5,50%. Prima decizie de acest tip ar urma să fie efectuată în septembrie și ar putea fi urmată de încă una sau două tăieri până la sfârșitul anului.

Aurul a atins câteva noi maxime în aprilie și mai, dar apoi prețurile au început să scadă, deoarece așteptările investitorilor privind numărul reducerilor ratei dobânzii din Statele Unite s-au redus la doar una până la finalul anului. Pe acest fond, cererea comercială de metal galben s-a redus ca răspuns la prețurile ridicate, în timp ce achizițiile băncilor centrale, în special cea a Chinei, s-au diminuat.
Cererea mare de aur, în detrimentul bonurilor emise de Trezoreria americană, a băncilor centrale, în principal cele din China și India, face parte dintr-un proces de dedolarizare a economiei mondiale și înmulțirea tranzacțiilor comerciale mondiale cu yuani sau rupii.

Unii dintre analiști anticipează că riscurile geopolitice și potențialele amenințări de recesiune ar putea ridica prețurile unciei, în a doua jumătate a anului, la 2.600 - 2.700 dolari.
Trebuie remarcat faptul că poziția monedei americane a fost influențată și de vânzările la care au recurs autoritățile de la Tokyo pentru a diminua deprecierea monedei japoneze, care a atins minime ale ultimilor 38 de ani față de dolar.

Leul a luat o pauză de la apreciere

Creșterea aversiunii față de risc a afectat evoluția leului și a altor monede de la marginea zonei euro.
Cursul monedei unice a crescut de la 4,9655 lei, minim al ultimelor aproape nouă luni, la 4,9681 lei, iar cotațiile din piață au crescut de la 4,962 lei, în ședința de marți, la 4,967 - 4,971 lei.
Până pe 7 august, când se va desfășura următoarea ședință de politică monetară a BNR, piața monetară va cunoaște rar modificări ale indicilor ROBOR. Miercuri, cel la trei luni s-a consolidat la 5,81%, cel la șase luni s-a oprit la 5,87% iar cel la 12 luni a stagnat la 5,91%.

Perspectiva reducerii dobânzilor din SUA a apreciat euro la 1,0896 - 1,0945 dolari, iar media monedei americane a scăzut de la 4,5555 la 4,5404 lei, minim al ultimelor patru luni.
Creșterea cererii de monedă elvețiană și britanică a ridicat media acestora la 5,1141 lei, respectiv, 5,9215 lei.
În regiune, media monedei maghiare s-a întărit marginal, la 390,90 forinți/euro. În schimb, cursul celei poloneze s-a depreciat la 4,2904 zloți/euro.
Bitcoin și-a temperat creșterea și fluctua miercuri între 64.595 și 66.070 dolari, iar ethereum se tranzacționa în culoarul 3.444 - 3.516 dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.