Producția industrială, în scădere la toate categoriile
Producția industrială a scăzut, în primele 11 luni din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, cu 1,8 la sută ca serie brută, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2024, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2023, producția industrială a înregistrat scăderi în toate cele trei sectoare industriale: producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-4,6 la sută), industria prelucrătoare (-1,5 la sută) și industria extractivă (-1,0 la sută).
Conform INS, în luna noiembrie 2024, producția industrială a scăzut față de luna precedentă cu 3,8 la sută, din cauza scăderilor industriei extractive (-6,6 la sută) și industriei prelucrătoare (-5,3 la sută). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu 10,1 la sută.
Față de luna corespunzătoare din anul precedent, producția industrială a scăzut cu 1,5 la sută, ca efect al scăderilor înregistrate de cele trei sectoare industriale: industria extractivă (-3,7 la sută), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-1,8 la sută) și industria prelucrătoare (-1,3 la sută).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.