Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Combinatul siderurgic gălăţean şi-a reluat activitatea. Joi, prima șarjă de fontă

Combinatul siderurgic Liberty Galaţi a dat startul operațiunilor de producție prin activarea Furnalului 5, în dimineaţa zilei de miercuri, 4 iunie 2025, a anunţat compania, într-un comunicat remis presei.

"La începutul săptămânii, am încărcat furnalul, iar astăzi la ora 8:00 s-a startat procesul de producție a fontei. Estimăm că prima șarjă de fontă să o avem mâine, iar producția de oțel să înceapă în 3-4 zile. Săptămâna viitoare, oțelul va ajunge la Turnare Continuă și ulterior la Laminoare, în vederea producției de tablă groasă, tablă zincată, tablă vopsită organic, țevi, rulouri, etc. În primele două săptămâni, estimăm o producție medie zilnică de 3.800 tone de fontă, ceea ce reprezintă aproximativ 4.300 tone de oțel, urmând ca ulterior să creștem treptat spre 5.500 tone de fontă/zi, echivalentul a 6.500 tone de oțel, pentru a atinge pragul de rentabilitate", a declarat Remus Borza, președintele EuroInsol, una dintre firmele care implementează procedura de concordat preventiv la Liberty Galaţi.

"Odată cu repornirea Furnalului 5 și reluarea activității laminoarelor vom asigura clienților oțel românesc de calitate, dezvoltarea unor sectoare strategice și un număr semnificativ de locuri de muncă în economia verticală, cu sprijinul Exim Banca Românească și al autorităților naționale și locale. Le mulțumim partenerilor guvernamentali și experților EuroInsol și Sierra Quadrant", a declarat Radu Ionescu, managerul general al Liberty Galați.

"Repornirea operațiunilor este un adevărat succes, la aproape un an de la oprirea producției, după o perioadă intensă de negocieri, strategii integrate și optimizări de costuri. Reluarea producției este o etapă critică în succesul planului de restructurare, iar echipa a făcut toate demersurile pentru a reporni operațiunile, a optimizat costurile materiilor prime și a refăcut lanțul de aprovizionare. Liberty Galați rămâne un producător regional de oțel esențial în actualul context economic și geopolitic, nu doar în România, ci în toată Europa, în perspectiva reconstrucției Ucrainei, iar eu rămân încrezator în succesul producătorului de oțel de la Galați, în viitorul industriei siderurgice și în rolul său strategic în economia României", a mai declarat Remus Borza.

"În paralel cu startarea producției, continuă procesul de negociere cu cei aproximativ 1.200 de creditori, în vederea aprobării Planului de Restructurare, care urmează să fie omologat de Tribunalul Galați până pe 5 iulie. Planul are ca obiectiv major EBITDA (profit înainte de impozitare - n.r.) pozitiv în următorii doi ani, creșterea portofoliului de comenzi în industrii strategice precum apărare, infrastructură, construcții și industrie navală, dar și îmbunătățirea costurilor de operare", a precizat Remus Borza.

"Planul nostru de business include măsuri operaționale, comerciale și financiare, precum și o strategie energetică solidă, având în vedere că prețul energiei a fost principala provocare a companiilor siderurgice din România, care nu au beneficiat de subvenții, așa cum au avut cei mai mulți producători de oțel din Europa", a completat managerul Radu Ionescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

18 comentarii

postat de Lupu Lucica Miercuri, 4 Iunie 2025 10:33 178.138.99.*** Link la comentariu

Ce clienți mai cumpăra de la acest combinat otel de proasta calitate?Cine le mai furnizează energie electrica,gaz,oxigen la 1 miliard euro datorii?Hoților,plătiți furnizorii,căpușelor.

postat de ss Miercuri, 4 Iunie 2025 10:36 5.13.173.*** Link la comentariu

Doamne ajuta, poate mai exista o sansa!

postat de Lupu Lucica Miercuri, 4 Iunie 2025 10:39 178.138.99.*** Link la comentariu

Joi prima sarja de fonta ! Joia viitoare oprirea furnalului,nu mai sunt bani de materii prime.Aceasta pornire este pentru ,,reclama", demaine cer iar bani de la Stat și uiteasa plătim toți acești hoți

postat de iosif Miercuri, 4 Iunie 2025 10:47 86.124.202.*** Link la comentariu

nu are cum oameni nu sunt convertizoarele sunt praf

postat de IULIAN Miercuri, 4 Iunie 2025 11:46 89.137.30.*** Link la comentariu

Mă repet „speli rahatul cu furtunul”...cică poate nu mai miroase, cam asta e...tare aș vrea să mă înșel.

postat de Lupu Lucica Miercuri, 4 Iunie 2025 11:49 178.138.99.*** Link la comentariu

Către Primăria Galați aceasta paguba de combinat are datorii de 19 milioane lei,iar puchinistul ne mărește taxele locale la salubrizare și altele.Corect? Sa băgăm bani în salariile puturosilor

postat de IULIAN Miercuri, 4 Iunie 2025 16:34 89.137.30.*** Link la comentariu

Azi la Lidl pe cine am întâlnit?...aș fi zis că e Tonya Harding, dar era d-na Baltă în jegări la cumpărături,chiar pe bune directoarea pensionară...care mai știe ceva despre Combinat.

postat de IULIAN Miercuri, 4 Iunie 2025 17:21 89.137.30.*** Link la comentariu

Ceea ce este incredibil Ribo Bruno încă are de luat bani....păi asta înseamnă că noii brazilieni pot să se apuce de treabă, pământ petrolifer mai bun nu a existat nici în Dallas.

postat de Quaestio Miercuri, 4 Iunie 2025 18:07 5.13.174.*** Link la comentariu

Sa cumpere Statul Roman . Sa dea comenzi , pana trece furtuna (preturi la energie mari) . E mai bine sa dea faliment , sa cumpere din afara ? Galatenii o sa-i manance pe politicieni ,nu alta .

postat de gg Miercuri, 4 Iunie 2025 18:29 86.124.201.*** Link la comentariu

Combinatul este varza dupa ce l-au luat acesti Indieni. Adio CSG.

postat de IULIAN Miercuri, 4 Iunie 2025 19:20 89.137.30.*** Link la comentariu

Dacâ vâ place a devenit „O lebădă Iarna”

postat de cetatean Joi, 5 Iunie 2025 05:50 82.208.137.*** Link la comentariu

De la cinci ani nu cred in Mos Craciun. Simuleaza activitatea ca sa nu ceara statul banii inapoi. Atat!

postat de Maxx Joi, 5 Iunie 2025 05:56 86.124.202.*** Link la comentariu

Statul roman a fost partas direct la distrugerea acestui obiectiv industrial.....nu numai la Galati, si in alte centre industriale mari. ANAF-ul si judecatoriile au fost partase.

postat de magis Joi, 5 Iunie 2025 07:28 89.121.200.*** Link la comentariu

Basme. Ati auzit careva de vreun contract ferm de aprovizionare cu materii prime pe lunga durata? Cu o floare nu se face primavara, iar asta e doar o actiune de a inchide gura sau ochii unora.

postat de Lucian Leonte Joi, 5 Iunie 2025 07:46 151.57.55.*** Link la comentariu

Afara cu investitorii de carton care doar au profitat Liberty si Mittal! Guvernul, presedintele sunt niste marionete ale UE. Comusia europeana decide destinul industriei. Plecati vinzatorilor,

postat de IULIAN Joi, 5 Iunie 2025 09:09 89.137.30.*** Link la comentariu

Eu nu am crezut nici în Moș Gerilă pentru că am văzut unde a ascuns mămica jucăriile, Moș Crăciun este diferit ?

postat de IULIAN Joi, 5 Iunie 2025 09:19 89.137.30.*** Link la comentariu

Arcelor a încercat, a greșit profund, nu te pui cu cerșetorii Planetei....

postat de Lupu Lucica Joi, 5 Iunie 2025 14:24 178.138.97.*** Link la comentariu

Azi a iest fum alb de la combinat.AVEMUS PĂPI-CĂ. Maine cerem iarăși bani de la Stat pentru puturoși mincinoși,care știu ca e o vrăjeală asta cu repornirea.Toare echipamentele sunt praf,slava bubuiala

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.