Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ofertă germană de retehnologizare a combinatului siderurgic gălăţean

După cum am mai scris, proprietarul celui mai mare grup românesc de construcții (UMB), Dorinel Umbrărescu, se află printre cei interesaţi de achiziționarea Liberty Galați, iar reprezentanții săi au fost deja în vizită la combinatul siderurgic.

Oamenii "regelui asfaltului" au fost însoţiţi la Galaţi de specialiştii unuia dintre cei mai mari furnizori europeni de echipamente, grupul german SMS, care au transmis: „Suntem partenerul potrivit pentru proiecte provocatoare, cum ar fi revitalizarea combinatului din Galați, și suntem dispuși să vă sprijinim, ca antreprenor român de primă clasă, pentru a dezvolta Galațiul până la un nivel competitiv în cadrul industriei siderurgice europene”.

„În ceea ce privește conceptele de modernizare, echipele noastre au fost deja la Galați pentru primele investigații, pentru a putea accelera procesul, imediat ce combinatul va fi preluat. Prin urmare, suntem dispuși să garantăm performanța uzinei. Suntem pregătiți să furnizăm servicii de întreținere, reparație și modernizare dintr-o singură sursă, pentru a minimiza timpul de nefuncționare și a pregăti utilajele pentru viitor”, a adăugat SMS Group, într-un comunicat de presă, preluat de libertatea.ro. „Suntem foarte optimiști că vom consolida cooperarea pe parcursul procesului de modernizare a diferitelor uzine din Galați și așteptăm cu interes să sprijinim industria siderurgică din România”, se mai arată în comunicat.

SMS Group este un conglomerat de peste 80 de companii cu activitate internațională, specializat în inginerie mecanică și de instalații pentru siderurgie și metalurgie. Grupul, deținut integral de familia Weiss, are circa 13.000 de angajați, în peste 50 de țări.

Istoria firmei a început în 1871, cu o fierărie fondată de Carl Eberhardt Weiss în oraşul german Siegen, care producea roabe, cărucioare şi vagoane miniere. Compania s-a extins pas cu pas şi a ajuns să producă laminoare, diverse maşini-unelte şi chiar şenile pentru tancuri. În zilele noastre, grupul SMS are sediul central în Mönchengladbach şi are în portofoliu instalații pentru metalurgie, tehnologii de forjare și turnare, instalații pentru producția de fontă și oțel, cuptoare pentru metale neferoase, instalații de extrudare, turnare și laminare, laminoare de profile și produse semifabricate, sârmă și bare. De asemenea, compania prestează diverse servicii, precum întreținerea și repararea instalațiilor, servicii de digitalizare și sisteme pentru tehnologii electrice, de automatizare și de mediu. În plus, compania operează instalații de tratare a apei, recuperarea energiei, acționări mecanice, logistică portuară şi reciclare a bateriilor. La nivel global, SMS Group a generat anul trecut vânzări de circa patru miliarde de euro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Anti-Lăbar+ Anti-usri Luni, 20 Octombrie 2025 14:34 86.124.202.*** Link la comentariu

Fara arestarea lui Gupta si a echipei lui si fara nationalizare nu se face nimic bun in combinat. Procurorii au treaba cu Georgescu... nu au timp de asemenea "nimicuri" cum e combinatul de la Galati.

postat de macarie banu Luni, 20 Octombrie 2025 15:57 89.137.225.*** Link la comentariu

pai nemtii l-au construit,Siemens si ceva de prin Japonia.Au fost si in anii '90 cu oferte de retehnologizare si au fost refuzati..."nu ne vindem tara"...sloganul favorit al sindicatelor de atunci

postat de Quaestio Luni, 20 Octombrie 2025 15:58 86.124.201.*** Link la comentariu

Optiuni si Variante(ptr Statul Roman) ...cate vrei nene. Reluare activitate+upgrade .Poate e 'mai bine' sa devina un alt Santier(naval)Mangalia ? De ce sa mearga bine ...cand poate sa mearga prost ?

postat de Hermann Luni, 20 Octombrie 2025 16:30 86.120.239.*** Link la comentariu

Trebuie să recunoaștem: cele mai multe utilaje sunt de pe vremea Daciilor 1300...

postat de Traian Luni, 20 Octombrie 2025 17:03 86.120.239.*** Link la comentariu

Statul român poate să răscumpere acțiunile rămase pe la foștii siderurgiști gălățeni și să devină acționar majoritar.

postat de Terente...din Galati Luni, 20 Octombrie 2025 19:45 89.136.6.*** Link la comentariu

Lasa-te Puchi de nationalizari. Gata cu socialismul de pe vremea lu' tac'tu! "Privatul",este si va ramane legat doar de rentabilitate, piata de desfacere, bani si munca serioasa. Statul nu are nimic .

postat de Talpa Iute Luni, 20 Octombrie 2025 20:07 46.97.169.*** Link la comentariu

Gupta vrea fier vechi, aidoma lui Mittal la Hunedoara. Doi indieni care distrug doua combinate din țărisoară. O fi întâmplare sau plan? Umbrarescu trage cu ochiul la zgura din halda.

postat de Stoica Marți, 21 Octombrie 2025 06:41 86.124.202.*** Link la comentariu

Umbrarescu ..SMS...investitii...wow..curge mierea. Toti isi fac calcule ca vor lua felii mari din refacerea Ukrainei. Daca razboiul continua, combinatul moare!!!

postat de Oferta sau interes? Marți, 21 Octombrie 2025 06:50 86.124.202.*** Link la comentariu

Oferta? Cat a oferit UMB pe Combinat? Nu a facut oferta? Pai atunci se cheama ca il intereseaza si ca ar vrea, dar pana la oferta concreta este distanta mare! Multi se intereseaza, putini fac oferta!!

postat de Lucian Leonte Marți, 21 Octombrie 2025 07:47 217.166.251.*** Link la comentariu

Sa speram ca este adevarat c'è s-a scris. Pina acum vechii investitori au fost prezentati ca onesti cu capital disoonibil pentru investitii, dar nu a fost asa. Totul s-a petrecut sub ochii UE.

postat de Iancu Jianul Marți, 21 Octombrie 2025 09:32 5.13.131.*** Link la comentariu

@Lucian Leonte UE isi vede interesul comun si propriu! Daca un popor este idiot si nu-si pazeste blana inseamna ca isi merita destinul ptr ca atata poate!Sa ai PE TAVA si sa NU FACI MAI NIKA 35 de ani

postat de Don. Marți, 21 Octombrie 2025 09:59 109.166.130.*** Link la comentariu

O ofertă de demolare ar fi perfecta.

postat de maxx Miercuri, 22 Octombrie 2025 06:49 86.124.201.*** Link la comentariu

O afacere in metalurgie nu este simpla. Dar poate acoperi si deschide multe oportunitati pentru o gama larga de beneficiari. Dar sa nu se mearga pe prosteala.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.