Ofertă oficială a lui Umbrărescu pentru preluarea activelor Liberty Galaţi
Compania UMB Steel, controlată de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, a transmis oficial Guvernului că vrea să preia datoriile pe care combinatul siderurgic Liberty Galați le are către Exim Banca Românească (garantate cu mijloacele de producție) și ANAF.
„Societatea UMB Steel își manifestă intenția fermă de a achiziționa de urgență activul funcțional reprezentând combinatul siderurgic din Galați, de la societățile Liberty Galați și Liberty Tubular, prin intermediul unei finanțări acordate de către Exim Banca Românească, rezultând în achitarea integrală a datoriilor înregistrate de către cele două societăți față de Exim și ANAF”, se arată în documentul transmis Guvernului de UMB Steel, citat de Europa Liberă.
„Rambursarea creditului acordat de către Exim va fi structurată astfel încât să fie achitată din activitatea UMB Steel, în termenii ce urmează a fi agreați”, se mai arată în documentul semnat de Alexandru Umbrărescu, fiul „regelui asfaltului”.
„Subliniem faptul că intenția de achiziție are caracter imediat, întrucât doar în aceste condiții investiția mai prezintă relevanță economică, activul suferind o degradare continuă, care, în lipsa unei tranzacții rapide, va conduce la pierderea interesului UMB Steel”, mai spune Alexandru Umbrărescu. Acesta cere şi organizarea unei întâlniri de lucru „pentru implementarea tuturor pașilor necesari pentru salvarea Combinatului”.
Guvernul "pasează motanul" administratorilor concordatari
Vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, șeful cancelariei premierului, Mihai Jurca, și secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, sunt principalii destinatari ai scrisorii de intenție semnate de Alexandru Umbrărescu, directorul general al UMB Steel, Remus Borza, președintele Euro Insol, și Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, aceștia din urmă în calitate de administratori concordatari.
Într-un răspuns transmis pentru Europa Liberă, Guvernul a subliniat că „toate discuțiile despre eventualii investitori au loc la nivelul administratorilor concordatari, cărora Guvernul nu intenționează să li se substituie”.
Statul are de recuperat peste 400 milioane de euro
Propunerea ar putea rezolva problema statului, care are de recuperat peste 400 milioane de euro din cele peste 1,2 miliarde de euro, cât reprezintă datoriile totale ale Liberty Galaţi. Dacă statul îi va acorda creanța lui Umbrărescu, acesta ar putea avea un cuvânt greu de spus în privința viitorului Combinatului. Pe de o parte, el va avea cel mai important vot în procedura de concordat preventiv. Pe de altă parte, creditul pe care compania omului de afaceri vrea să îl preia este garantat cu mijloacele de producție ale colosului siderurgic.
Liberty Galați și subsidiara Liberty Tubular Products Galați (fabrica de țevi sudate) au primit de la statul român, prin Exim Banca Românească, un împrumut de 292 milioane de euro. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are de recuperat 587 milioane de lei (116 milioane de euro).
UMB Steel a cumpărat şi Oţelu Roşu
La sfârșitul lui 2024, firma Eco Wind Power, controlată de familia Umbrărescu, a achiziționat activele combinatului siderurgic Oțelu Roșu, în urma unei licitații la care a fost ofertant unic, contra sumei de 142 milioane de lei (28 milioane de euro). Asociații Eco Wind Power sunt Mirela Umbrărescu (89% din capital), Alexandru Teodor Umbrărescu (5%), Petru Răzvan Umbrărescu (5%) și Dorinel Umbrărescu (1%), conform termene.ro. Rebotezată UMB Steel, compania a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 500.000 de lei şi pierderi de 3,7 milioane de lei.





Documentul UMB este datat 30 septembrie. De atunci, liniște. Procedura este greoaie, iar UMB nu așteaptă 6 luni. Pana la primavara se vor devaliza instalații, chiar de cei care le "păzesc".
Pariu că dacă-l ia, atunci când Umbrărescu își va emite pretențiile, cu subiect și predicat, vom avea același refren: "Hoții, hoții..."?
Si restul de 700 mil de eiro cui raman? De unde se vor pkati? La judecata nici votul ANAF-ului nu a contat. De ce va conta votul UMB Steel?
Poate vine patron adevărat,să vă pună la muncă!Că boieri n-ați vrut,vă ardeau cu fum de ardei și balegă,ați vrut comunism,să vă dea...Să înceapă cu bețivii din sindicate,scoși din producție,cu mașină!
Vine Umbrarescu ,zboara trei sferturi din Tesa!Si asa nu produc decat paguba!Salarri extrem de mari ,munca nimic!Umbrarescu nu i inghitit de inginerasi,,Trebuie sa si caute alt loc de munca ,
Unde nu ar veni domnul UMBRARESCU sa vad și eu ce fac lipitorile.Da doamne.Mai rau de atât nu cred ca poate fi.Vedem ?
UMB nu e țepar,vreau să cred.Ďă drumul la treabă și plătește pe măsură ce produce.Dar fără groparul de borș și sindicaliștii lui.Îl mai țineți minte pe mircea scîntei?N-ar trebui să-l fi uitat...
Prin scîntei,borș le-a garantat indienilor că se dau afară oameni NUMERIC,fără să conteze descompletarea sectoarelor de activitate.Ceea ce s-a și întâmplat și iată-ne.Ce a semnat Năstase cu ei egal 0
Să mă iertați că spun lucrurile acestea dar Combinatul a ajuns un fel de W.C. al străinilor, al patronilor, al guvernului... . Trist, trist domle.
La fundația furnalului,ca Ana lui Manole,trebuiți ăsta cu wc ul și ăla cuTESA!Capră râioasă și fudulă unul și manivelă ălălalt,că așa iese din gaură Combinatul,cu muncă fără cap,ca înainte.Să producă!
Combinatul va fi preluat de Metinvest, cel mai probabil.
s-a consumat vopsea?. umbrarescu spera ca in caz de razboi va face avere. poate da. dar nu cu ingineri si muncitori galateni. nu mai sint de calitate, ingineri si specialisti. necalificati sint.
Teoretizam frumos!Pt că combinatul să pornească are nevoie in primul rind de încrederea furnizorilor!Astept sa vad de unde de ex va cumpăra cocsul!Aștept sa vedem cine va asigura energia electrică!Etc
csg nu a murit intr-un an, 2 ani, 20 ani. moartea a inceput in 90 cind nenorocitii de directori, specialisti comunisti au fost inlocuiti cu oameni ce s-au trezit cu o comoara in brate.
Rămâne fără personal ,cu cine să îl pornească ,cu tesa ,cu inginerii ,toți vom pleca în lunile următoare ,fără bani nu se poate sta , și de ce să sufăr eu ,pentru ce , mă angajez în altă parte și pa!
Atatea creiere de Investitori ...da' la Guvern/comisia Sufletului e BEZNA . Relaxare , nu e Nici-O-Graba . Au salariile asigurate , asta Conteaza ! Cica sa ai economie/bani ...fara Productie !
UMB de aia l-a trimis pe fii-su înainte,să afle ce zic vikingii de biznis!Combinatul se vinde prin cesiunea datoriilor,UMB devine unic creditor.Mor ălea mii de firme care au de luat bani,aici e drama
Vă zic o treabă, Combinatul a fost o vacă de muls...a murit vaca iar vițelul nu vrea să fie siderurgist.
Bre, vine un roman sa ia combinatul ! Nici asta nu va convine ? Cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit ! Chiar credeti ca sunteti unici pe pamant ?!
Adevarat va spun ca cine a distrus combinatul va plati iar restul vor fi trasi la raspundere ! Nu vor scapa! Emit urmatorul ordin: Salvati combinatul altfel va fi razboi deci moarte.
Indianul care a luat banii de la banca si ia folosit in alta parte rade de noi, statul nu a facut nici o presiune asupra lui, cati au fost ,,unsi,, de indian cu lovele ca sa i se piarda urma.
Miezul sau sâmburele este Electrocentrale, adică Remat care nu mai face față cu camioanele să care fierul vechi...despre ce vorbim?..12,5 milioane pentru ce?...o să vedeți că am dreptate.
Stați potoliți, o să fim chiriași în țara noastră.
Pentru "asta e" Dacă inginerii și muncitorii ar fi rămas „de calitate” ca în anii ’80, probabil tot la coadă la vopsea am fi fost. Noroc că mai avem experți în tot, direct de pe canapea. Habarnisti!
De ce sa nu platesti 430 milioane euro cand exista active, sa zicem de 760 mil.? Prod. de otel e cu totul altceva decat constructia de autostrazi, piata e una, contracte servite cu statul alta!