Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Euro și indicii ROBOR au stagnat la valorile de miercuri

Creșterea apetitului pentru risc, în ciuda aprecierii monedei americane față de cea unică, a asigurat întărirea monedelor de la marginea zonei euro. La nivel internațional, se manifestă o scădere semnificativă a criptomonedelor, capitalizarea acestora reducându-se cu peste 1 trilion de dolari.

Moneda națională se tranzacționa în culoarul 5,086 - 5,089 lei, iar media euro a stagnat la valoarea stabilită miercuri, de 5,0889 lei.

Piața monetară a fost calmă, iar dobânzile interbancare s-au menținut la valorile de miercuri.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,27%, față de 5,91% la începutul acestui an. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,42%, comparativ cu 5,97% în prima ședință din 2025, iar cel la 12 luni a rămas la 6,62%, față de 6,64%.

Trezoreria a continuat să se împrumute în piața locală și a atras joi 500 milioane de lei, la un randament mediu anual de 6,90%. Titlurile de stat sunt scadente în iulie 2030, iar cererile de cumpărare s-au ridicat la 1,1 miliarde de lei.

Publicarea miercuri a minutei ("Beige Book") ultimei ședințe a Rezervei Federale (Fed) americane a relevat că majoritatea membrilor FOMC (Comitetul Fed pentru Piață Deschisă) consideră că o eventuală reducere în decembrie a dobânzii de politică monetară este inadecvată.
Această opinie a majorat cererea de monedă americană, însă investitorii rămâneau prudenți înainte de publicarea datelor privind evoluția din septembrie a pieței muncii americane, primele informații fundamentale care parvin la redeschiderea sistemului federal, după 43 de zile de shutdown.

Euro a scăzut joi la 1,1507 - 1,1542 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,3980 la 4,4182 lei, maximul ultimelor două săptămâni.

Media francului elvețian a scăzut modest, la 5,4743 lei.
În schimb, lira sterlină a urcat de la 5,7655 la 5,7733 lei.
Media monedei poloneze s-a apreciat la 4,2289 zloți/euro, iar a celei maghiare la 382,99 forinți/euro.

Retragerea metalului galben la 4.039,40 - 4.110,90 dolari/uncie a coborât prețul gramului de aur de la 581,2510 lei la 576,7247 lei.

Bitcoin a scăzut miercuri seară până la 88.522 dolari și se tranzacționa joi în culoarul 90.449 - 93.069 dolari, iar ethereum a alunecat la circa 2.850 dolari, după care a crescut ușor la 2.963 - 3.058 dolari.
Conform datelor, pierderile la nivelul întregii piețe cripto depășesc 1 trilion de dolari, după ce capitalizarea a atins 4,3 trilioane dolari pe 6 octombrie. Scăderea survine pe fondul reducerii cererii, dar și a ieșirilor semnificative din ETF-urile pe bitcoin și ethereum tranzacţionate la bursă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Iancu Jianul Joi, 20 Noiembrie 2025 18:20 5.13.128.*** Link la comentariu

Cursul este controlat artificial de guvernator, o stiu toti! Cum suntem o tara de CONSUM, iar regele segmentului DE,SCARTAIE, noi vom fi prinsi in corzi, rezerva CANCI.. ce sa pui deoparte PROMISIUNI?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.