Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cote scăzute - Dunărea, la „piciorul broaştei”

Transporturile navale nu au început noul an pe „un val” prea mare. Ba, din contra, „drumul fără pulbere” al Dunării este pe zi ce trece tot mai subţire la Galaţi. Cotele apelor fluviului erau luni de doar 169 cm, în scădere cu cinci centimetri faţă de ziua precedentă şi una dintre cele mai scăzute din ultimii ani.

În amonte, la Brăila, scăderea a fost şi mai spectaculoasă, de 10 centimetri, astfel că vecinii noştri nu se puteau lăuda decât cu o cotă de 157 cm. Aşa se face că, la malul Dunării, trecerea peste pasarelele înclinate ce duc spre pontoane este echivalentă cu o veritabilă probă de echilibristică, iar la cheu vechiul mal al fluviului se vede de sub platformele betonate.

În ce priveşte navigaţia, deocamdată nu sunt probleme deosebite, însă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi trebuie să execute lucrări suplimentare de dragaj pentru evitarea acumulării de aluviuni în puntele critice. Nici în următoarele zile nu se întrevede o Dunăre crescută. Ba, pentru următoarele două zile prognozele indică o scădere a cotelor cu încă 15 – 25 centimetri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.