Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Energie verde după posibilităţile tehnice

* Chiar dacă se anunţă o ofensivă puternică în materie de parcuri eoliene, capacitatea reţelelor este limitată *

O problemă în materie de dezvoltare a proiectelor eoliene este şi dacă reţeaua naţională are capacitatea de „a duce” toată energia produsă, dat fiind faptul că este destul de învechită. În acest sens, reprezentanţii Electrica Distribuţie Muntenia Nord au declarat pentru „Viaţa liberă” că avizele tehnice de racordare eliberate până în prezent au ţinut cont atât de starea tehnică a reţelelor (realizate în anii 1960 - 1970) cât şi de capacitatea tehnică disponibilă a acestora, astfel încât în regim normal de funcţionare să nu se ajungă la supraîncărcarea instalaţiilor. Pentru situaţii excepţionale, precum o avarie sau indisponibilizarea unor elemente de reţea, sunt prevăzute măsuri de buclări de reţele pentru a nu se limita producţia de energie, dar în cazuri mai grave, dacă situaţia energetică şi siguranţa sistemului naţional o impune, se poate merge până la limitarea sau oprirea totală a unor unităţi de producţie.

Chestiunea reţelelor este serios analizată la nivelul instituţiilor de profil, dat fiind faptul că, de exemplu, întregul potenţial eolian al Galaţiului, potrivit unor estimări ale ANRE ar fi undeva la 1.400 MW, adică aproape de două ori puterea centralei nucleare de la Cernavodă! Realizarea de noi linii electrice aeriene este practic imposibilă atât din cauza costurilor, cât mai ales din cauza greutăţilor pe care le-ar presupune obţinerea terenurilor pentru un eventual traseu.

O soluţie tehnică ar fi aceea de a înlocui în zonele cele mai solicitate liniile conductoare existente, din oţel-aluminiu, cu linii cu o structură specială, care permit creşterea curentului tranzitat. Dar astfel de instalaţii au un regim de funcţionare la temperaturi mari (200 grade Celsius) şi costuri de realizare foarte mari. Din acest motiv, această tehnologie nu a fost utilizată până acum în România, nici măcar ca proiect-pilot, dar este luată în consideraţie pe termen lung. Prin urmare, potenţialul eolian al judeţului va fi limitat la capacitatea tehnică a liniilor de 110 kV existente. Altfel spus, şi în proiectele eoliene este vorba de o cursă în care rapiditatea dezvoltării acestora contează.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.