Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Promisiuni la Ministerul Agriculturii - Fond de garantare a creditelor pentru fermieri

O parte dintre problemele fermierilor în materie de asigurare a fondurilor pentru desfăşurarea activităţii ar putea fi rezolvate prin înfiinţarea unui fond special de garantare a creditelor pentru agricultori, a declarat, la Matca, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia. Legumicultorii gălăţeni i-au atras atenţia ministrului că sistemul bancar este foarte zgârcit în relaţiile cu fermierii, că adesea se solicită garanţii peste posibilităţile oamenilor, iar dobânzile practicate de instituţiile financiare sunt foarte mari, activităţile din agricultură fiind considerate „cu risc”.

Ministrul Stelian Fuia a declarat că este în fază de proiect o ordonanţă de urgenţă pentru asigurarea unui fond de garantare a creditelor pentru fermieri, fond care va facilita accesul la resursele necesare înfiinţării şi valorificării produselor. Ministrul a precizat că ordonanţa va fi cel mai probabil adoptată până în luna aprilie. De asemenea, ministrul Fuia le-a recomandat agricultorilor să dezvolte formele de asociere, pentru că acestea le-ar permite nu numai un acces mai facil la credite, dar le-ar da şi o mai mare putere de negociere în relaţiile comerciale ce au ca obiect valorificarea produselor agricole.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.