Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Operaţiunile ArcelorMittal la Galaţi sunt în pericol!

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi funcţionează la limita sustenabilităţii. Blocarea căilor navigabile timp de o lună a pus producătorul de oţel în imposibilitatea de a-şi onora comenzile, iar alimentarea cu materii prime s-a făcut exclusiv pe calea ferată, aspect care a dus la creşterea costurilor de producţie. Altfels spus, combinatul consumă mai mult decât produce, iar acest lucru duce la o situaţie fără precedent care pune în pericol operaţiunile ArcelorMittal la Galaţi

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii companiei atrag atenţia în legătură cu acest aspect şi susţin că acesta este şi unul dintre motivele pentru care exporturile din România au scăzut considerabil în ultima perioadă.

"ArcelorMittal Galaţi îşi exprimă profunda îngrijorare referitoare la greutatea cu care se  deblochează Dunărea şi accesul la canalele sale navigabile. Companiei noastre îi este imposibil să livreze produsele pe rutele tradiţionale, ceea ce conduce la pierderea sustenabilităţii operaţiunilor, dar şi a clienţilor", se arată în comunicatul de presă.

Cei de la ArcelorMittal adaugă faptul că blocajul de pe Dunăre persistă, deşi se înregistrează creşteri ale cotelor Dunării, dar şi o îmbunătăţire a vremii şi cer autorităţilor o intervenţie urgentă. "În ciuda temperaturilor mai bune şi a creşterii nivelului apelor, principala noastră rută de export este blocată, iar variantele alternative nu pot suporta cantităţi similare. Acest lucru are un impact negativ atât asupra Companiei, cât şi asupra exporturilor ţării. Aşteptăm din partea autorităţilor o soluţie urgentă şi profesionistă pentru rezolvarea aceastei situaţii fără precedent", a declarat purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.