Protest al siderurgiştilor gălăţeni, la Bruxelles
Potrivit liderului Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor (FSS) Metarom, Adrian Adăscăliţei, aproximativ 20 de siderurgişti vor participa la o acţiune de protest împotriva companiei ArcelorMittal, ce va avea loc pe 10 februarie, la Bruxelles.
"Vom pleca aproape 20 de oameni din Galaţi, Hunedoara şi Roman. Nu vă pot spune cu exactitate câţi siderurgişti de la Galaţi vor fi, pentru că aceste lucruri urmează a fi stabilite zilele următoare. Principala noastră nemulţumire vizează măsurile luate de companie în perioada de criză, şi anume reducerile de personal, concediile forţate sau trimiterea în şomaj tehnic", a declarat ieri Adăscăliţei.
Aşa cum precizam într-un articol publicat zilele trecute în paginile ziarului nostru, mitingul respectiv este organizat de către Federaţia Europeană a Metalurgiştilor, la care FSS Metarom este afiliată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.