Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Îngrijoraţi de soarta ArcelorMittal, sindicaliştii cer naţionalizarea

Prezenţi la şedinţa Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii judeţului Galaţi, liderii sindicatelor Siderurgistul şi Solidaritatea au lansat un apel către prefectul Emanoil Bocăneanu. "Cer ajutorul autorităţilor locale privind oprirea demolării combinatului. În ultimii 20 de ani s-au pierdut 20.000 de locuri de muncă. Acum se intenţionează închiderea uzinei de piese de schimb, în condiţiile în care patronul va aduce din străinătate piese care calitativ sunt inferioare celor fabricate la noi. În plus, angajaţii de acolo, oameni la 53-56 de ani, care au o specializare, sunt trecuţi la alte activităţi care nu au nici o tangenţă cu munca lor de până acum. Dacă se va agrava situaţia şi se va decide retragerea afacerii din România noi cerem naţionalizarea acestui obiectiv pentru salvarea celor 8.000 de oameni care mai lucrează în combinat. Şi nu sunt doar 8.000 de angajaţi, ci şi familiile lor şi, până la urmă, e vorba de soarta întregului oraş!", a declarat liderul sindicatului Siderurgistul, Vasile Crişan.
Cererea de naţionalizare a combinatului a fost susţinută şi de liderul Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber. Temerile siderurgiştilor sunt alimentate şi de vizita, de ieri şi până vineri inclusiv, a şefului diviziei Europa de Est a Arcelor Mittal, Sanjay Samaddar, după ce, în urmă cu o săptămână,  a venit chiar patronul Lakshmi Mittal.
Prefectul Emanoil Bocăneanu a notat îngrijorările sindicaliştilor şi a promis că va analiza cu atenţie subiectul.      

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.