Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se poate cere subvenţie la motorină

Potrivit conducerii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, începând de luni, 9 februarie, se poate solicita subvenţia pentru motorina folosită în agricultură.

Procedura este următoarea: fermierul solicită de la Primărie o adeverinţă (cu suprafaţa ce va fi cultivată în primăvară), documentul este apoi depus pentru viză şi completare la DADR, iar în cele din urmă este folosit la staţiile de carburant, ca act justificativ. În acest fel, agricultorii vor putea cumpăra motorina mai ieftină cu un leu pe litru. „Se subvenţionează 39 de litri de motorină pentru fiecare hectar de teren care va fi semănat în această primăvară”, a declarat Alexandru Sîntion, directorul DADR Galaţi.

Solicitarea subvenţiei (adeverinţelor) se poate face în intervalul 9 februarie-30 aprilie, achiziţia efectivă de motorină se poate face până pe 29 mai (inclusiv), iar decontarea se poate „întinde” până la 30 iunie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.