Electrocentrale Galaţi va fi separată de Termoelectrica
Filiala Electrocentrale Galaţi va fi separată de Termoelectrica până la mijlocul acestei luni, conform unui memorandum semnat de Guvernul României cu Fondul Monetar Internaţional, informează Mediafax.
În document se arată că Guvernul intenţionează să "rezolve situaţia financiară" a Termoelectrica, iar până la mijlocul lunii iunie vor separa de producătorul de energie electrică şi termică două subsidiare, respectiv electrocentralele din Brăila şi Galaţi. "Vom transmite Registrului Comerţului o propunere juridică, semnată de ministrul Economiei, de separare de Termoelectrica a CET Brăila şi CET Galaţi şi a acţiunilor deţinute la companiile energetice până la mijlocul lunii iunie 2012", se spune în memorandum.
Până în acest moment, termocentralele ELCEN Bucureşti, Electrocentrale Mintia şi Electrocentrale Paroşeni au fost scoase din patrimoniul Termoelectrica şi au fost transferate în coordonarea Ministerului Economiei, urmând ca alte active ale Termoelectrica să fie incluse într-o nouă societate, numită Grup Electrocentrale.
"Am scos Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Mintia şi Electrocentrale Paroşeni din Termoelectrica şi le-am plasat în directa coordonare a Ministerului Economiei. Rămân însă alte active valoroase care trebuie extrase, active pe care intenţionăm să le plasăm într-o nouă entitate, Grup Electrocentrale. Partea din compania rămasă (Termoelectrica - n.r.) va fi plasată în procedură de lichidare voluntară până în prima parte a lunii septembrie", se mai arată în memorandum.
Termoelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, şi are are peste 12.000 de angajaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.