Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Moda portării numerelor de telefon: Peste 12.000 de gălăţeni şi-au schimbat operatorul

De la lansarea serviciului de portabilitate, la sfârşitul anului 2008 şi până în prezent, au apelat la serviciul de portare a numerelor de telefon 12.110 de gălăţeni, rezultă din datele furnizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Moda portării printre gălăţeni a prins mult mai bine dacă este să o raportăm la unele din judeţele învecinate. De exemplu, în Brăila s-au portat doar 5.100 de numere, în Buzău doar 3.279 de numere, iar în Vrancea 4.698 de numere. În perioada următoare zelul pentru schimbarea furnizorului de telefonie ar putea să crească şi mai mult, dat fiind faptul că au apărut noi normative europene favorabile clienţilor care optează pentru portarea numerelor. Astfel, potrivit ANCOM, termenul de activare a unui număr portat se reduce de la trei zile la maximum o zi lucrătoare, în timp ce durata maximă a procedurilor administrative aferente portării se reduce de la 10 la trei zile lucrătoare. Totodată, utilizatorii finali vor fi avertizaţi prin intermediul unui ton distinctiv asupra faptului că au apelat un număr portat în toate situaţiile în care li s-ar putea aplica un tarif mai mare decât cel pe care, în mod legitim, l-ar fi aşteptat.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.