Instanţa a dat undă verde pentru ranfluarea epavei navei "Slatina"
Lucrările de ranfluare la epava navei Slatina au fost deblocate astăzi în urma unei decizii a instanţelor gălăţene. Lucrările, în valoare de 6,87 milioane de euro, ar fi trebuit să înceapă în februarie a.c., dar au fost blocate în urma unui litigiu apărut între Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi şi unul dintre operatorii care are închiriat un teren în Port Bazinul Nou, respectiv SC Dima & Fii SA.
În fapt, operatorul a blocat accesul pe uscat al echipelor de intervenţie spre zona de lucru prin amplasarea unor construcţii metalice şi a componentelor unui utilaj (o macara). Pentru că nu s-a reuşit ajungerea la o înţelegere pe cale amiabilă, APDM Galaţi a apelat, în cursul lunii mai, la Judecătoria Galaţi, la procedura ordonanţei preşedinţiale, care permite în situaţii mai deosebite o soluţionare mai rapidă a cauzei.
Într-o primă fază, instanţa a admis cererea APDM Galaţi ca SC Dima & Fii SA să permită echipelor de intervenţie accesul la zona de lucru, dar decizia a fost atacată cu recurs.
Tribunalul Galaţi a respins astăzi recursul făcut de SC Dima & Fiii SA. Prin urmare, lucrările vor începe în cel mai scurt timp posibil, au declarat pentru „Viaţa liberă” reprezentanţii APDM Galaţi.
Epava navei „Slatina” se află într-un loc foarte sensibil, la doar 60 de metri de şenalul navigabil al Dunării şi foarte aproape de intrarea în docurile Şantierului Naval Damen Galaţi, fiind un real pericol pentru navigaţie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.