Creşte numărul cererilor de autodisponibilizare la Combinat
La sfârşitul săptămânii trecute, peste 200 de siderurgişti de la ArcelorMittal Galaţi depuseseră cereri de autodisponibilizare, iar numărul lor a crescut până la 300, din estimările făcute de către sindicalişti. Potrivit declaraţiilor acestora, perioada lungă în care se pot face astfel de solicitări (una dintre caracteristicile noii scheme de plecări voluntare) va face ca numărul de înscrişi să crească mai lent. Reprezentantul FSS Metarom de la ArcelorMittal Galaţi, Vasile Crişan, a declarat însă că acest plan de reorganizare a forţei de muncă din combinatul siderurgic nu pare tocmai eficient, pentru că apar situaţii de urgenţă care demonstrează că lipsa unor angajaţi din anumite sectoare poate duce la situaţii neplăcute. Aceeaşi sursă a precizat că lucrurile au început să se schimbe şi în ceea ce priveşte situaţia firmelor care au contracte cu ArcelorMittal, potrivit anunţului făcut de ArcelorMittal Galaţi că programul de eficientizare a forţei de muncă cuprinde, pe lângă deschiderea unei noi scheme de plecări voluntare, şi renunţarea la o parte dintre firmele contractoare, urmând ca lucrările acestora să fie preluate de către salariaţi ai combinatului siderurgic.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.