Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bursa murăturilor din Piaţa Centrală

Preţul murăturilor a mai scăzut cu vreun leu, în ultimele săptămâni, aşa că acum puteţi cumpăra tomatele necoapte şi tari cu 2 lei kilogramul, din Piaţa Centrală. Dacă aveţi suficientă răbdare, îi veţi găsi cu siguranţă şi pe acei comercianţi care mai lasă 50 de bani la preţ şi vă permit, astfel, să mai cumpăraţi câteva kilograme de murături în plus. Să nu rămână cumva vreun borcan gol prin cămară! Pepenii mici de murat se dădeau ieri cu 1,5 lei, nu cu 2,5 lei, aşa cum se întâmpla la începutul lui octombrie. Varza care nu scapă nici în acest an de butoi se vindea şi ea cu 1,5 lei sau chiar cu 1 leu, la producătorii care mai au puţină marfă şi ar vrea să ajungă devreme acasă şi chiar la unii dintre pieţari. Gogşari găsiţi şi cu 2 lei kilogramul, chiar dacă pe cele mai multe dintre tarabe preţul este mai crescut cu 50 de bani. În cazul ardeilor kapia, preţul s-a stabilizat de câteva zile la 2 lei. N-am mai prea văzut, ieri, castraveţi pe tarabe, dar chiar şi atunci când vor reapărea, n-ar avea de ce să coste mai mult de 1,5 lei kilogramul. Pentru kilogramul de ardei iuţi va trebui să plătiţi 8 lei, 9 lei sau chiar 10 lei. Morcovul, care şi-ar putea găsi locul prin borcanele cu murături, se dă la 1,5 lei kilogramul, iar hreanul a scăzut de la 10 lei la doar 7 lei.
Una peste alta, nu e tocmai ieftin să punem murături în acest an, dar parcă tot am mai slava câte ceva din bugetul familiei dacă, în loc să cumpărăm murăturile de-a gata, ne străduim să facem cu mâinile noastre micile delicatese murate din borcane şi butoaie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.