Cu bani europeni: Canalul Dunăre-Bucureşti via Galaţi!
- Prin mecanismul Conectarea Europei se vor finanţa proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transporturi navale
Infrastructura portuară a Galaţiul se poate dezvolta doar dacă autorităţile vor fi capabile să vină cu proiecte concrete care să plieze pe strategia UE privind reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), a declarat eurodeputata Adriana Ţicău, vicepreşedinte al Comisiei de Transport şi Turism a Parlamentului European. Aceasta a precizat că, în această săptămână, comisia a votat regulamentul de instituire a mecanismului Conectarea Europei (CEF) prin intermediul căruia, în perioada 2014 – 2020, se vor investi în infrastructura europeană 50 de miliarde de euro.
„Comisia a aprobat, printre altele, şi amendamentul privind includerea portului Galaţi în reţeaua primară TEN-T, realizarea de studii şi lucrări pentru dezvoltarea de platforme multimodale pentru porturile Galaţi şi Giurgiu, care sunt incluse în coridorul 10 de transport – Coridorul Strasbourg - Dunăre”, a arătat Adriana Ţicău. Eurodeputata a mai depus o serie de amendamente care vizează dezvoltarea transporturilor pe Dunăre. Prin Mecanismul de conectare a Europei vor fi finanţate investiţiile aferente dezvoltării transportului naval, în special pentru lucrări şi studii la o serie de tronsoane şi eliminarea blocajelor existente, modernizarea porturilor pe apele navigabile interioare, asigurarea de conexiuni cu hinterlandul pentru Main – Main-Donau-Canal – Danube (Kelheim - Constanţa/Midia/Sulina) precum si realizarea canalului București - Dunăre, devenit parte a coridorului 10”, a explicat Adriana Ţicău.
Eurodeputata a precizat că România are recuperat un important decalaj de dezvoltare a infrastructurii de transport faţă de statele din UE şi de aceea este importantă realizarea încă de pe acum a cât mai multe proiecte în cadrul TEN-T. „România trebuie să îşi pregătească încă de pe acum proiectele prioritare în domeniul transporturilor, studiile de fezabilitate aferente, acordurile interguvernamentale(acolo unde este cazul) şi aranjamentele financiare, pentru a asigura cofinanţarea naţională necesară", a mai arătat Adriana Ţicău.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.