Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aventuri în Marea Marmara: Turcii au anulat „piratarea” navelor AFDJ Galaţi

Navele „Midia 17” şi „Siliştea 2” au revenit sub pavilion românesc


Navele „Midia 17” şi „Siliştea 2” au revenit la pavilioanele româneşti după ce AFDJ Galaţi a somat subcontractorul care le închiriase pentru o serie de lucrări în portul Izmit să anuleze înregistrarea sub pavilion turcesc. „Contractul, din punct de vedere comercial, se derulează bine, din punct de vedere al echipajelor nu sunt probleme, rămâne această chestiune pe navigaţie pe care o să le reglăm - este o chestiune de neînţeles din punct de vedere procedural, pentru că ea trebuia anunţată”, ne-a declarat directorul general al AFDJ Galaţi, Mircea Răzvan Cristea. Acesta a precizat că, fie şi în condiţiile în care chestiunea a fost reglementată, la sfârşitul săptămânii, o delegaţie a AFDJ Galaţi va merge la Izmit pentru a verifica dacă activitatea se desfăşoară în condiţii normale. De altfel, conform termenilor contractuali, astfel de verificări trebuie făcute cel puţin odată la trei luni.
După cum v-am relatat în paginile ziarului nostru, navele „Midia 17” şi „Siliştea 2”, de tip şalande hidroclap, au fost închiriate cu 4.013 euro (costurile cu combustibilul, plata echipajelor şi întreţinerea navei suportate de beneficiar) pe lună companiei Navrom Reparaţii, aceasta încheind la rândul ei un contract de colaborare cu o firmă turcă în vederea unor lucrări hidrotehnice la un pod din Izmit (Marea Marmara). Totul a decurs în condiţii bune până în momentul în care, partea turcă, pentru a scăpa de o serie de impozite, a trecut cele două nave sub pavilion turcesc. Numai că procedura, deşi este frecvent întâlnită în navigaţia internaţională, s-a făcut fără înştiinţarea proprietarului de drept, adică AFDJ Galaţi. Acest lucru i-a alarmat pe marinarii de la bord, aceştia temându-se că „turcii vor să fure nava”, fapt ce a pus în stare de alertă şi autorităţile din ţară. În funcţie de cele constatate la faţa locului vor fi luate „măsurile legale care impun”, au mai precizat reprezentanţii AFDJ Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.