Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Preţurile au crescut cu 6,71 la sută

* Tonul scumpirilor a fost dat serviciile telefonice şi de preţul utilităţilor - apă, gaze, energie * Preţul bananelor şi citricelor a crescut cu aproape 10 la sută în martie! * De la începutul anului: cartofii +10,27 la sută, medicamentele +7,12 la sută, tutunul +6,9 la sută *

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Galaţi, la 1 aprilie 2009 preţurile au crescut, faţă de 1 aprilie 2008, cu 6,71 la sută. Creşterea este peste media anunţată în ceea ce priveşte serviciile, care s-au scumpit cu circa 8,84 la sută în intervalul menţionat. Preţul mărfurilor alimentare a crescut cu 5,69 la sută, iar cel al mărfurilor industriale cu 6,69 la sută.

De la începutul anului şi până la 1 aprilie, tot serviciile se remarcă la capitolul scumpiri: +4,67 la sută. Urmează mărfurile nealimentare (+2,84 la sută) şi alimentele (+1,42 la sută).

Vai, ce telefoane scumpe!


În primele trei luni din 2009, cel mai mult s-au scumpit serviciile de telefonie: +9,28 la sută! Pe locul doi se situază, la distanţă mare, serviciile de apă, canal şi salubritate, cu o scumpire de 5 procente. Urmează transportul urban (+4,25 la sută) şi chiriile (+4,0 la sută).

Dintre toate serviciile publice cunatificate, doar transportul CFR nu s-a scumpit în intervalul menţionat.

În privinţa mărfurilor nealimentare, „campioanele” scumpirilor sunt medicamentele, al căror preţ a crescut în medie, de la începutul anului, cu 7,12 la sută. Urmează (aproape complementar, nu?) tutunul (+6,9 la sută), combustibilii (+5,61 la sută) şi cărţile şi revistele (+5,52 la sută).

În zona comerţului cu alimente lucrurile sunt un pic diferite faţă de categoriile enunţate mai înainte, în sensul că avem şi creşteri mari, dar şi - n-o să credeţi! - ieftiniri.

Cea mai importantă scumpire s-a înregistrat la banane şi citrice, care au „sărit” cu 10,28 la sută în ultimele trei luni, din care aproape 10 puncte procentuale doar în luna martie. Cartofii s-au scumpit cu 10,27 la sută de la începutul anului, iar zahărul cu 5,06 la sută.

În privinţa ieftinirilor de alimente, se remarcă ouăle (-7,8 la sută) şi uleiul de floarea-soarelui (-7,85 la sută).

Explicaţie foto: Serviciile de telefonie s-au scumpit cu aproape zece procente de la începutul anului

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.