Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Legea de plafonare a plăţilor în numerar şi limitare a comisioanelor interbancare, aprobată de Guvern

Proiectul de lege care prevede plafonarea plăţilor în numerar şi limitarea comisioanelor interbancare la tranzacţiile prin carduri a fost aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului spre adoptare.

Proiectul prevede că limitarea plăţilor în numerar se extinde și la alţi operatori economici decât persoanele juridice, şi anume la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesioniști, persoane fizice care desfășoară activităţi în mod independent, asocieri și alte entităţi cu sau fără personalitate juridică. Plafonul zilnic maxim este de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi.

Încasările şi plăţile zilnice în numerar vor fi limitate tot la 5.000 lei/persoană în cazul operaţiunilor efectuate de operatorii economici către sau de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe sau alte drepturi, restituiri sau acordări de împrumuturi sau alte finanţări, în timp ce operaţiunile de încasare în numerar efectuate de operatorii economici de la persoane fizice vor fi limitate la plafonul zilnic de 10.000 lei/persoană.

Proiectul mai prevede limitarea încasărilor şi plăţilor în numerar efectuate între persoane fizice, prin instituirea unui plafon zilnic de 10.000 lei/tranzacţie, şi stabilirea sancţiunilor aplicabile celor care depășesc plafoanele, respectiv aplicarea de amenzi în cuantum de 25% din sumele plătite/încasate care depășesc plafoanele.

Ministrul Finanţelor a precizat că actul limitează comisioanele interbancare la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit. "Instituţiile emitente nu pot aplica instituţiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit", se precizează în proiectul de lege.

Nerespectarea acestor plafoane va fi sancţionată cu amenzi de la 10.000 lei la 200.000 lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.