Zi crucială pentru cocsari
Sindicatele şi conducerea combinatului ArcelorMittal Galaţi ar trebui să se întâlnească astăzi, 5 mai, pentru a discuta schema specială de plecări voluntare care se va aplica angajaţilor de la Uzina Cocso-Chimică, potrivit liderului sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber.
În cadrul întrevederii programate astăzi există posibilitatea ca angajaţilor UCC care doresc să plece de pe platforma siderurgică să li se propună plăţi compensatorii ceva mai consistente decât colegilor din celelalte uzine.
Amintim că, din luna decembrie a anului trecut, aproape 3.000 de angajaţi şi-au exprimat intenţia, în scris, de a renunţa la locul de muncă în favoarea compensaţiilor financiare oferite de companie, iar dintre aceştia 1.800 au primit, până acum, aprobarea administraţiei de a pleca.
Aceştia au încasat, în funcţie de vechime, plăţi compensatorii cuprinse între 10.000 şi 25.000 de lei, la care se adaugă între 6 şi 24 de salarii compensatorii lunare.
Rămâne de văzut cu cât va fi mai bună schema propusă cocsarilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.