S-au limpezit apele la AFDJ Galaţi/ Valerică Anghel, confirmat în funcţia de director general
După cum anticipa ziarul „Viaţa liberă”, Valerică Anghel a fost confirmat, joi, în funcţia de director general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi. Decizia a fost anunţată de Consiliul de Administraţie al instituţiei după proba de interviuri la care, pe lângă Anghel, s-au mai calificat actualul director adjunct al instituţiei, Dorian Dumitru, şi Daniel Stroiu, cu afaceri în domeniul navigaţiei.
În vârstă de 64 de ani, Valerică Anghel a mai ocupat funcţia de director general al AFDJ Galaţi şi în perioada 2002-2005. Concursul pentru ocuparea postului de director al AFDJ Galaţi s-a organizat, teoretic, în baza OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a instituţiilor publice. La modul practic, Valerică Anghel s-a bucurat şi de susţinerea UNPR. După cum v-am informat în paginile ziarului nostru, potrivit unor „algoritmi” politici stabiliţi între PSD şi UNPR după retragerea PNL din coaliţia guvernamentală, o serie de posturi lăsate libere de liberali – inclusiv cel de director general al AFDJ Galaţi, după demisia lui Mircea Răzvan Cristea - au revenit UNPR





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.