România, cel mai mare ritm de creştere a pieţei auto
Potrivit datelor statistice, la nivelul întregii Uniuni Europene, vânzările de autoturisme noi au crescut, pentru a zecea lună consecutiv. Piaţa auto din ţara noastră a avut însă cea mai spectaculoasă creştere din tot spaţiul UE, adică 75,1 de procente, fiind înmatriculate 6.947 de autoturisme, faţă de 3.967 de unităţi în iunie 2013. Luna trecută, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană şi în ţările EFTA au crescut cu 4,3 la sută, la 1.230.363 vehicule, de la 1.179.295 de unităţi în iunie 2013. Germania a fost singura mare piaţă auto europeană unde vânzările au scăzut, cu 1,9 la sută, în iunie. Înmatriculările au crescut cu 23,9 la sută în Spania, cu 6,2 la sută în Marea Britanie, cu 3,8 la sută în Italia şi cu 2,5 procente în Franţa.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.