Ce părere au gălățenii despre AFACERILE care ar merge în oraș
Ai un ban, îl investeşti! N-ai, ori câştigi, ori te împrumuţi în cele mai avantajoase condiţii posibile şi apoi investeşti! Nu e reţeta noastră, e modul în care capitaliştii din întreaga lume îşi pun afacerile pe picioare. Din păcate, însă, gălăţenii par să nu fie atât de optimişti. I-am întrebat ieri pe oamenii cu care am vorbit pentru sondajele de opinie ale "Vieţii libere", care cred că ar fi afacerile care ar merge la Galaţi în momentul de faţă şi în ce ar investi. Iată câteva dintre răspunsuri.
"Ce ar merge în România, la momentul de faţă? Nimic! Orice afacere ţi-ai deschide, va ajunge în faliment în doi sau trei ani, cel mult. Ce să faci, unde să te bagi? Pe toate pieţele există deja, dacă nu monopol, măcar multe afaceri deschise. Să luăm, spre exemplu, pompele funebre. Dacă poţi fi sigur de ceva pe lumea asta, atunci poţi fi sigur că oamenii vor continua să moară şi să aibă nevoie de servicii de pompe funebre. Dar poţi să treci peste toţi cei care sunt deja pe piaţă şi să de descurci? Părerea mea este că nu prea poţi!" ne-a declarat Bogdan (foto), în vârstă de 31 de ani.
"După părerea mea, ar putea merge ceva în agricultură. În rest, nu cred că ai ce face aici, în Galaţi. Poate că dacă ar veni investitori străini să deschide ceva în producţie, fabrici, poate… Dar momentan nu cred că poţi să te dezvolţi pe această latură", ne-a declarat Ioana, în vârstă de 32 de ani.
"Nimic n-ar merge, în acest moment, la Galaţi. Şi nici în restul României. Suntem o naţiune care merge înainte doar prin ţepe, spăgi, furt şi aşa mai departe. Suntem blestemaţi, din acest punct de vedere şi, după părerea mea, în maxim zece ani vom dispărea ca naţiune", ne-a declarat Vlad, în vârstă de 42 de ani.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.